ateul si calatorul

"Calatorul" trece prin viata lasand o idee frumoasa si un zambet in urma; "ateul" e suspendat intre vechi si nou, indecis pana la durere, fara dorinta de mai bine, fara credinta. Exista multe carari in viata, multe dintre ele frumoase si neintelese deopotriva. Pe una dintre acestea se intalnesc cei doi, discutand, cunoscandu-se.

(click pentru melodie)


Exista o ratiune pentru care "ateul" raspunde afectiunii "calatorului" prin insingurare, caldurii sufletesti prin intrebarea "de ce?", interesului sincer si unei maini intinse spre ajutor cu o lovitura subtila si prompta sub centura?

Eu cred ca exista. Cred ca acesta este apanajul sufletelor devenite mici, salbaticite si inveninate, al mintilor otravite. Cred ca reactia cauzeaza suferinta biunivoca, dar paradoxal, mai mult "ateului" decat "calatorului"; nu, nu mai intensa, cat mai persistenta; ca un alcool dublu rafint pe care la cateva ore dupa ce l-ai dat pe gat inca ii mai simti arsura. Este pe langa socul loviturii, vina apasatoare pentru ca stii ca ai lovit gratuit.

Suferinta ii poate fi benefica "ateului"; poate este nevoie ca suferinta sa arda, pentru ca otrava sa paraseasca trupul, ca mintea sa fie inca o data limpede, ca "ateul" sa poata discerne din nou intrinsesc ce este bine si ce este rau, ce este moral, ce inseamna boala si ce inseamna afectiune.

pizda masii

"Se spune ca un arhitect neamt, prieten cu Carol I, dupa ce a stat vreo zece ani la noi si a construit citeva edificii frumoase, i-a cerut regelui permisiunea sa se întoarca în Germania. De ce, Frant, l-a întrebat suveranul, nu-ti place tara asta? Maiestate, i-a raspuns arhitectul, tara e frumoasa, oamenii veseli, femeile atragatoare, dar prea mult p... mo-ti! Adica cum? s-a mirat regele. Pai, i-a explicat neamtul, deraiaza un tren, morti, raniti, romanul zice p... mo-ti! Seceta, inundatii, incendii, p... mo-ti! Prea mult p... mo-ti!" - Marin Preda, "Cel mai iubit dintre pamanteni"


(click pentru melodie)


Eu cred ca ar trebui sa fim mandri de misto-ul romanesc; sau daca nu mandri macar impacati. Prea des parca il asociem cu manele, prost gust si proasta crestere. La fel cum prea des consideram ca civilizatia se afla doar de la Szeghet incolo, ca marea este mai albastra si nisipurile mai aurii in Bulgaria, ca circulatia este brici in Germania, etc.

Fara sa devin brusc patriot as intreba: daca am considera misto-ul ca una din caracteristicile noastre nationale la fel cum seriozitatea este una tipic germana?

Sunt multi care ar spune ca este preferabil sa fii serios (cel putin pentru ceilalti) decat mistocar. Eu cred ca nu este fals, dupa cum nici nu este intotdeauna adevarat. Misto-ul poate fi de prost gust, dar la fel si seriozitatea exagerata poate bate spre paranoia. Misto-ul poate fi subtil si amuzant la fel cum seriozitatea poate fi o cale spre progres. Evident cum ne invata toata lumea din ziua de azi, depinde ce parte ALEGI sa vezi.

Intrebarea mea ar fi: daca ati fi la un "festin" cu oameni necunoscuti, de cine ati vrea sa fiti inconjurati: de seriosi sau de mistocari?

Mie-mi plac romanii care practica misto-ul. Dedic acest post unor fosti coleg de serviciu, pe numele lor de scena Totti si Solcan.

"intimitate"

She'll let you in her house if you come knockin' late at night
She'll let you in her mouth if the words you say are right
If you pay the price, she'll let you deep inside
But there's a secret garden she hides

She'll let you in her car to go drivin' round
She'll let you into the parts of herself that'll bring you down
She'll let you in her heart if you got a hammer and a vise
But into her secret garden, don't think twice

You've gone a million miles how far'd you get
To that place where you can't remember and you can't forget

...

She'll lead you down a path there'll be tenderness in the air
She'll let you come just far enough so you know she's really there
She'll look at you and smile and her eyes will say
She's got a secret garden
Where everything you want, where everything you need
Will always stay a million miles away

courtesy of Bruce Springsteen

casatorie

Casatoria ar putea insemna acceptul si promisiunea comuna de a construi intimitate; ar putea insemna dorinta de a procrea si de a intemeia o familie. Desi nu este legata de iubire si de faptul ca amandoua pot exista una in absenta celeilalte, ar putea insemna o alta latura a unei iubiri; in acceptiunea ca iubirea este, asa cum spune Scott Peck, un act constient intreprins de doi oameni, care pot trai separat dar aleg sa traiasca impreuna.

(click pentru melodie)


Si daca acceptam casatoria ca fiind legata de intimitate si iubire, de ce momentul anuntarii ei se face prin fast de prost gust, prin masini straine imprumutate si impodobite cu funde in culori pe care nu le purtam nici la pijamale, prin poze cu mirii si apropiatii in ipostaze holywoodiene? Ce avantaj au locatiile care dau bine la capitolul "asa cum am visat" dar nu contin in nici un fel relatia dintre cei doi?

Botezul unui copil, declaratia de fericire pentru aparitia pe lume a noului om, este legata de petrecere, de invitatii si cadouri (pe care oricum EL nu le intelege); in fapt o tortura dementa pentru sarbatorit.

Oare oamenii nu pot simti si impartasi bucuria intr-un mod simplu, printr-o declaratie sincera precum "simptatizez cu tine pentru momentul fericit prin care treci !"? Sa lase la o parte gala, dj-ii (in esenta plagiatori ce nu au nimic in comun cu artisti ce practica teoretic aceeasi meserie) si artificiile ce deseneaza mereu aceleasi forme prostesti?

Cu ce va salva o locatie feerica un mariaj esuat in timp, cu ce va ajuta un festin pantagruelic un om ce va ajunge candva la 30 de ani?

Eu cred ca nuntile si botezurile cotidine sunt o expresie intunecata a egoismului, a opulentei si a lipsei de spiritualitate a organizatorilor.

tell me ...

... who do you see when you die in your dreams?

(click pentru melodie)



have you ever had the taste of blood and chocolate in your mouth, the one as hateful as the other?

there is hope ...

courtesy of Harry Haller