Ce sa-i faci? Mai bine mai tarziu decat niciodata.
Aici se termina calatoria mea scurta pe blog-ul tau si sper sa te fi distrat macar un pic de cum m-a chinuit pe mine “talentul”.
M-am gandit ca material de mistouri nu-i niciodata de prisos, de asta am si fost atat de generoasa.
Am incercat sa fiu putin precauta, ce-i drept, scriind pe un blog pe care l-ai inchis si ignorand total ca poate faptul ca l-ai inchis inseamna ca nu mai vrei sa-l continui si sa-ti mai ocupi timpul cu asta. Un detaliu minor…de altfel.
Eu nu mi-s “vicioasa” de fel, dar cred ca citindu-ti gandurile scrise pe blog, m-am trezit intr-o dimineata, speriata rau ca am capatat un viciu: am inceput sa gandesc, si nu asa, superficial, ci … nu stiu cum sa-ti spui, “deep” …asa…”adicatelea” de-a dreptul profund pe romaneste (scuza-mi rongleza de care ma fac vinovata din cand in cand).
Hai ca se intampla si pe la case mai mari – chestia aia cu “holistic-ul” in interviul tau a fost tare, exact cum a spus si crainicul, i-ai “bagat in ceata pe toti”. A fost “priceless”, am savurat momentul ca pe un desert interzis. Mmmm…yummy…
Ca sa revenim la subiect: mi-am dat seama ca nu e bine ca am cazut intr-o piscina de melancolie (in varianta cu butoiu’ nu era suficient loc) si ca trebuie sa fac ceva sa ies cat mai repede.
Solutia (de-a dreptul strategica, ai sa vezi –uaaau…): scriu un pic, ma descarc si apoi, ca sa nu-mi fie “rusinica”, ma iau la misto pentru ce am simtit cand am scris, asta ca imi place mie sa le-o iau inainte la altii.
Si uite asa, in final, din toata aceasta experienta si performanta de care eu una imi voi aminti cu drag, voi iesi victorioasa, spunandu-mi cu glas raspicat si revarsand de incredere (inspirata de un mare leader si filozof roman contemporan, aka “Base”):
“Un fleac! I-am ciuruit!”
P.S. (“Disclaimer”) Daca a fost vreun moment in care am deranjat/ofensat pe cineva cu ceva, imi cer scuze. Mi-am luat libertatea de a exprima ganduri sub influenta unor evenimente prezente in viata mea la momentul respectiv. Ca unele pareri se vor schimba in timp, nu sunt decat doua variante: 1) nu incape nici o indoiala si 2) nu ramane decat de vazut.
Hai ca acu’ chiar ca mi-am asigurat iesirea grandioasa in ceata (nu spui ca cine) si e groasa…ceata adica. Ana-Maria
3 comments:
Cred ca sosit momentul sa pun punct.
Da, da, in sfaaarsit!
Ce sa-i faci? Mai bine mai tarziu decat niciodata.
Aici se termina calatoria mea scurta pe blog-ul tau si sper sa te fi distrat macar un pic de cum m-a chinuit pe mine “talentul”.
M-am gandit ca material de mistouri nu-i niciodata de prisos, de asta am si fost atat de generoasa.
Am incercat sa fiu putin precauta, ce-i drept, scriind pe un blog pe care l-ai inchis si ignorand total ca poate faptul ca l-ai inchis inseamna ca nu mai vrei sa-l continui si sa-ti mai ocupi timpul cu asta.
Un detaliu minor…de altfel.
Eu nu mi-s “vicioasa” de fel, dar cred ca citindu-ti gandurile scrise pe blog, m-am trezit intr-o dimineata, speriata rau ca am capatat un viciu: am inceput sa gandesc, si nu asa, superficial, ci … nu stiu cum sa-ti spui, “deep” …asa…”adicatelea” de-a dreptul profund pe romaneste (scuza-mi rongleza de care ma fac vinovata din cand in cand).
Hai ca se intampla si pe la case mai mari – chestia aia cu “holistic-ul” in interviul tau a fost tare, exact cum a spus si crainicul, i-ai “bagat in ceata pe toti”. A fost “priceless”, am savurat momentul ca pe un desert interzis. Mmmm…yummy…
Ca sa revenim la subiect: mi-am dat seama ca nu e bine ca am cazut intr-o piscina de melancolie (in varianta cu butoiu’ nu era suficient loc) si ca trebuie sa fac ceva sa ies cat mai repede.
Solutia (de-a dreptul strategica, ai sa vezi –uaaau…): scriu un pic, ma descarc si apoi, ca sa nu-mi fie “rusinica”, ma iau la misto pentru ce am simtit cand am scris, asta ca imi place mie sa le-o iau inainte la altii.
Si uite asa, in final, din toata aceasta experienta si performanta de care eu una imi voi aminti cu drag, voi iesi victorioasa, spunandu-mi cu glas raspicat si revarsand de incredere (inspirata de un mare leader si filozof roman contemporan, aka “Base”):
“Un fleac! I-am ciuruit!”
P.S. (“Disclaimer”) Daca a fost vreun moment in care am deranjat/ofensat pe cineva cu ceva, imi cer scuze. Mi-am luat libertatea de a exprima ganduri sub influenta unor evenimente prezente in viata mea la momentul respectiv. Ca unele pareri se vor schimba in timp, nu sunt decat doua variante: 1) nu incape nici o indoiala si 2) nu ramane decat de vazut.
Hai ca acu’ chiar ca mi-am asigurat iesirea grandioasa in ceata (nu spui ca cine) si e groasa…ceata adica.
Ana-Maria
Este ok, apreciez comentariile tale. Nu faptul ca blogul era inchis m-a facut sa fiu absent ci o perioada foarte aglomerata din viata.
Iti multumesc pentru timpul petrecut pe PUNTA.
Toate cele bune,
Doru
Iti multumesc ca mi-ai adus aminte de copilarie si pentru timpul acordat pe PUNTA.
Numai bine si o calatorie frumoasa in viata.
Ana
Post a Comment