"Zgomotul ritmic al rotilor parca imi apasa inima ca un cantec greu. Iata deci cum se decide soarta unei iubiri, de la sine, prin ea insasi, ca un foc ce odata aprins se consuma, si se consuma pe sine odata cu ceea ce-l intretine. Am vrut sa evit acest lucru, sustragandu-ma, dar am luat si eu foc, si acum e prea tarziu sa ma mai retrag.
Acum sunt smuls din locul unde am suferit si m-am vindecat in orgoliul meu, pamantul gradinii si serei de care ma simt legat, si expus iarasi loviturilor despre care experienta imi spune ca pot veni de oriunde, chiar de la fiinta cea mai apropiata impotriva zbaterii ei de a te feri.
Fiindca cele mai rele lovituri nu sunt oare tocmai cele pe care, implorandu-te in genunchi de disperare si neputinta, ti le da tocmai fiinta de care te-ai legat? Ei si? Se pare ca nu ne putem sustrage si ca un lucru bun tot castigam: cand va veni ea la capatul nostru sau daca pe strada va dori sa ne sufle in ureche soapta ei rece, sau in toiul unei petreceri, nu vom fi nici mirati, nici speriati. Am trait, vom zice atunci, lucruri mult mai rele, mai rusinoase si mai penibile, de ce ne-am speria de inca unul? "
Acum sunt smuls din locul unde am suferit si m-am vindecat in orgoliul meu, pamantul gradinii si serei de care ma simt legat, si expus iarasi loviturilor despre care experienta imi spune ca pot veni de oriunde, chiar de la fiinta cea mai apropiata impotriva zbaterii ei de a te feri.
Fiindca cele mai rele lovituri nu sunt oare tocmai cele pe care, implorandu-te in genunchi de disperare si neputinta, ti le da tocmai fiinta de care te-ai legat? Ei si? Se pare ca nu ne putem sustrage si ca un lucru bun tot castigam: cand va veni ea la capatul nostru sau daca pe strada va dori sa ne sufle in ureche soapta ei rece, sau in toiul unei petreceri, nu vom fi nici mirati, nici speriati. Am trait, vom zice atunci, lucruri mult mai rele, mai rusinoase si mai penibile, de ce ne-am speria de inca unul? "
Marin Preda
Marele singuratic
5 comments:
"Fiindca cele mai rele lovituri nu sunt oare tocmai cele pe care, implorandu-te in genunchi de disperare si neputinta, ti le da tocmai fiinta de care te-ai legat?"
Citind aceste randuri imi vin in minte gandurile tale despre speranta:
“Adica, de cate ori am sperat ca valoarea si contributia noastra in munca va fi marcata corespunzator, sau ca o relatie se va indrepta la un moment dat spre ceea ce ne dorim, sau ca cineva ne va accepta odata si odata asa cum suntem de fapt, sau ca, in fine, vom intelege? De cate ori am inghitit in sec si am luat-o de la capat in speranta ca "de data asta" lucrurile vor fi diferite... doar pentru a descoperi inca o data ca NU?”
Si tind sa iti dau dreptate. De ce suntem crescuti cu ideea ca fericirea noastra ar depinde de material, de ceilalti si nu de noi insine? De ce sa ne lasam hraniti de himere si sa alergam prin viata, pentru a descoperi doar din nou ca suntem insetati si flamanzi?
Oare ideea de “a intoarce si celalalt obraz” de fiecare data cand viata cu oamenii si experientele ei, iti trage o palma, sa fie intr-adevar o … virtute?
De ce n-am putea in schimb sa gasim fericirea undeva la capatul scarii pe care am urcat-o pentru a ne cunoaste pe noi insine? Si cand, in sfarsit ne-am intalnit cu noi, sa ne acceptam asa cum suntem?
Ar fi mai simplu, aproape ca as putea spune chiar eficient, sa avem un singur “loc” de explorat in cautarea fericirii, acelasi izvor fie de implinire sau de dezamagire sufleteasca: noi insine.
Nu am fi astfel vulnerabili decat in fata noastra. Nimeni si nimic din exterior nu ar mai putea sa ne “surprinda” cu ceva. Caci nu asteptam nimic.
Si nu am mai avea de ce sa ne simtim “incompleti” in singuratatea noastra.
Zicea odata Octavian Paler:
"Sa nu astepti nimic."
N-am inteles niciodata ce vroia sa zica dar tind sa-i dau dreptate. :-)
Oare cum ai putea sa-i dai dreptate daca "nu ai inteles niciodata ce vroia sa zica?"
Era o gluma. :-)
Dar are un sambure de adevar. In sensul ca desi pricep, inteleg rational, nu pot spune ca o aplic, o contin.
Ascult cum viata inca unui gand
se stinge tacut
intr-un suflet care nu a indraznit
sa traiasca.
As vrea sa pot,cu o mana,
Sa culeg toate gandurile pragmatice
si sa-mi astup urechile
pana cand nu voi mai putea auzi
cum ma striga
durerea dinauntru.
Post a Comment