(un alt fel de) seductie

Imi place uneori sa ma amestec printre oameni diferiti; nu numai ca fire ci si ca valori, ca si conceptii de viata. Imi place sa fiu deschis, sa incerc sa inteleg ceea ce stiu ca nu as putea sa accept. Ma simt bine ulterior sa stiu ca imi pastrez identitatea, ca desi relationez cu manelisti, bisnitari, hoti sau misogini, nu-mi pierd esenta si nu uit cine si mai ales ce sunt.

(click pentru melodie)



Incercarea de intelegere si acceptare reprezinta insa un puternic factor de seductie. Si nu ma refer la seductie din punct de vedere sexual ci la acel sentimanent pe care il ai atunci cand crezi ca cineva este o persoana cu care te intelegi natural bine, cu care simti ca poti discuta liber, ca ai preocupari si conceptii comune, ca te leaga un anumit trecut chiar daca trait de fiecare in parte. In fond asa se leaga prieteniile, asta este scanteia.

Astfel se intampla ca ulterior celalalt, in mod firesc, vrea sa ma atraga in cercuri proprii, dar in care din pacate eu nu ma simt confortabil. Cum pot sa-i explic ca pentru mine este placut sa relationez cu cineva atat de diferit, dar ca nu mi-ar placea niciodata sa fac parte din anturajul lui, sa am preocupari comune cu restul "gastii". Cum sa spun asta fara ca el sa se simta jignit si sa-mi zica: " - Auzi ba tu te crezi vreun special din aia? Da-te-n mortii tai de aici".

Mi-e greu sa trasez linia intre interesul sincer de a cunoaste oameni diferiti si ego-ul care vrea sa-mi arate ca poate fi remarcat si in anturaje atipice; mai ales pentru ca eu consider versatilitatea ca ceva de apreciat.

As vrea astfel sa-mi cer scuze fata de un vecin pentru ca nu am venit sa iau parte la prajitul pastramei in spatele blocului, unui fost coleg pentru ca nu am vrut sa-i cunosc gasca din liceu, unei foste angajate pentru ca nu i-am cunoscut familia si tuturor celor care mi-au intins in mod sincer si onest o mana, pe care eu la fel de sincer si de onest am decis sa nu o strang si sa-i urmez chemarea dincolo de momentul respectiv.